Și pentru că cele mai bune decizii le iau atunci când stau în liniște, m-am gândit bine, mi-am consultat chakrele :)) și mi-am dat seama că Dumnezeu nu-ți dă atunci când vrei tu, când bați din picioare că vrei să se întâmple, ci atunci când ai nevoie și ești pregătit să primești. Așa că am spus „yep! I’m gonna do this! O să urc la Everest Base Camp, o să reușesc și o să fie o experiență bestială!!”

Uitându-mă în urmă văd tot mai clar că totul a mers atât de lin – ghidul cu care am mers (Costin Miu – despre aventurile lui – click aici) mi-a apărut pur și simplu pe instagram cu vreo lună înainte și intuitiv mi-am zis – he’s the one i’m looking for dacă voi vrea vreodată să merg în Nepal! Și așa a fost! Nici n-a fost cazul să caut pe altcineva, atât de bine am rezonat cu el după ce i-am răsfoit site-ul și ne-am auzit la un telefon. Pur și simplu am știut! Biletele, legăturile, cazările în București, echipamentul, totul a fost gata, pus la punct în timp util.

Aveam totuși un regret că în toată fuga asta nu am avut timp să mă interesez puțin despre cultura țării, să caut mai multe detalii despre traseu, să cunosc bancnotele lor sau detalii practice de genul acesta, însă, pentru că Dumnezeu îmi scoate în cale oamenii potriviți la momentul potrivit, mi-a dăruit o colegă de călătorie și de cameră care-și făcuse toate temele în privința asta: research și documentare despre religie și tradiții, mituri, info despre traseu, alpiniști, semnificația numelui Everest (Sagarmatha , nepalez = „Capul în ceruri” sau Chomolungma, tibetană = „Zeița Mamă a Universului”), și cam la ce să te aștepți – e o enciclopedie a Nepalului :)) Mulțumesc, Marilena!

Dacă am avut momente în care m-a luat panica în aceste trei săptămâni de pregătire? Oooh, DA!!

Am avut momente în care simțeam că mă cuprinde îndoiala și credeam că nu voi reuși să le fac pe toate în timp util sau că nu sunt de suficient de pregătită fizic, pentru că oricum, efectiv nu aveam timp să le fac pe toate!

Ca să dau un scurt exemplu, am crezut că pică cerul pe mine când, știind că am bocanci de piele potriviți, de vreun an îi luasem, am fost să fac un traseu de 4 ore cu ei și mi-au făcut patru răni până la sânge. Nu, n-a fost o rană pe oră, ci două pe-un picior și două pe celălalt 😀

Deci trebuia musai să-mi găsesc o pereche de bocanci NOI, comozi și să am timp să-i și probez pe un traseu! Orice montaniard începător știe că nu mergi într-o excursie, apăi expediție, cu bocanci noi!! Aia e, tot pățitu-i priceput, am rezolvat-o și pe asta în timp util, de nu mi-a venit să cred!! Mulțumesc colegilor Maccaro și Tavi pentru insight! 😀

Am avut momente în care simțeam că nu mă pot bucura de ceea ce urma să mi se întâmple pentru că eram prea copleșită de încercarea mea spre a mulțumi pe toată lumea și să las totul organizat încât nu mai aveam energie pentru bucuria mea. Sau poate simțeam că nu merit? Ori că e prea fain ca să fie adevarat?  Yep, been there, too.

Dar le-am luat pe rând. Cu ceva ajutor specializat din exterior (recunoștință către psiholog și coach) și cu momente de introspecție am reușit să mă pun înapoi pe șine ori de câte ori simțeam că deraiez.

A fost foarte interesant să vad cum într-un timp atât de scurt toate cunoștințele acumulate în ani de zile veneau în ajutorul meu:

• brusc știam (și aplicam, nu doar știam, ca până acum : ))) din anii de facultate de nutriție ce alimente trebuie să mănânc, ce să-mi pun ca gustări pentru trek,
• din domeniul farmaciei ce medicamente am nevoie în trusă și ce suplimente să iau până atunci,
• știam de la cursurile de yoga ceva mișcări și cum să-mi activez punctele limfatice (mulțumesc, Aanand! 🙂 )
• noțiuni de fitness, greutăți, ce antrenamente să fac, să lucrez grupele de mușchi în puținul timp pe care-l aveam la dispoziție (mulțumesc, Ana!);
• mi-am făcut o listă cu echipamentul necesar (pentru care tot Catenei Racing Team îi mulțumesc și-i sunt recunoscătoare) și în 6 ore cât mi-am făcut shopping-ul în București (aveam de prins trenul înapoi spre Suceava, eram de pe drumuri după crosul de la Cluj) mi-am amintit de tot ce înseamnă merino, GORE-TEX, shell-uri, umplutură de puf, bocanci, adidași de trail, ce firme da, care nu, saci de dormit, ce temperatură ar fi ok, de care termos, ce rucsac, ce specificații și calitate vreau să aibă fiecare item și câte îmi trebuie, TOT știam!! :))) și ce n-am știut am întrebat google-ul și consultanții din magazin.
• noțiuni de psihologie, meditație, inner work – ca să pot să-mi pun întrebările corecte, să pot să stau în liniște și să mă pot redresa ori de câte ori îmi venea acea voce critică și încerca să se strecoare, să-mi spună că nu voi putea, că nu voi reuși, că nu sunt suficient de antrenată, că nu merit, că nu am timp să le fac pe toate, că nu sunt o mamă bună, dacă se întâmplă ceva rău acolo?! (Hai, n-o lua pe arătură, că doar n-o să mori! Ehi, știi tu, asta zici acum, că ești în casă la căldurică! :)) ) Câteodata recunosc, mergea și cu IGNORE : ))

Știi postările alea de la unii influenceri care se pregătesc pentru o expediție și fac o fotografie de sus cu echipamentul foarte frumos aranjat și ordonat și pare că vor merge numai cu vreo 2-3 lucruri? Ei bine, în febra pregătirilor de atunci am promis că îți voi arăta realitatea, care se conturează cam așa: :))  Un haos total pe care în final am reușit să-l organizez foarte abil sub forma a două bagaje super echipate cu tot ce aveam nevoie! (rucsacul de zi, cu nu mai mult de 4-5kg și un duffle bag de 14 kg)

Ceea ce abia acum realizez și vreau să subliniez este că nu neapărat cele trei săptămâni au fost pregătirea mea pentru Nepal, ci fiecare lucru pe care l-am învățat de-a lungul anilor, fiecare informație pe care am depozitat-o și am folosit-o la momentul potrivit, obiceiurile pe care mi le-am impus zi de zi, schimbările mărunte pe care le-am făcut și care îmi păreau că nu-mi aduc beneficii imediate, networking-ul cu oamenii potriviți la momentul potrivit, atât din firmă cât și din cadrul altor evenimente sau din online, toate acestea m-au ajutat să-mi creez contextul, această oportunitate, să pun în aplicare un plan și în final să reușesc să ajung acolo unde mi-am dorit!

Pentru că știi vorba aia – It takes a whole village to raise a child! . Fix așa am simțit, că am avut și eu parte de ajutor, de susținere și mi-am zis în timp ce zburam liniștită spre Kathmandu:  It took a whole village for me to make it to Nepal!  Și știu că nu i-am menționat pe toți cei implicați, dar sunt foarte recunoscătoare pentru fiecare în parte!!

În plus, m-am bucurat de susținerea fanilor activi Catena și Catena Racing Team, ba chiar am fost puțin copleșită de emoție și mi-au dat lacrimile când am simțit încurajările tuturor! Multumesc, ești minunată, Ioana Bercaru !!

Poate că faci azi o schimbare în rutina ta, deși știu că nu ți-e foarte comod, nu ți-e îndemână să-ți schimbi programul, să începi să faci ceva nou, sau poate că participi la un eveniment și acasă te gândeai cu groază că nu-ți va plăcea, că e prea multă lume, că n-ai chef să socializezi (iar la final vezi că n-ai murit :)) ) sau poate că depui un efort de 15 minute pe zi să citești o carte sau să asculți un curs și constați într-o perioadă scurtă de timp că nu vezi rezultate în urma efortului depus. Însă, dacă continui să faci munca nevăzută pe care o face o sămânță după ce a fost plantată adânc în pământ, vei vedea cum după o perioadă de timp poate mai lungă se vor vedea și roadele în exterior.

Am certitudinea că se va schimba ceva atât în interiorul tău, în sufletul tău, în mentalitatea și comportamentul tău, dar și în exterior, prin unele alinieri de evenimente, de relaționări care se vor întâmpla datorită muncii tale susținute!!

Good things don’t just happen naturally, you’re not just lucky. You’ve prepared yourself and good things come along when the timing is right!