Ai avut vreodată un moment, o perioadă în care te-ai simțit blocat? Îți desfășori activitățile zilnice, că deh, trebuie, însă simți că te apasă ceva în interior, că respiri mai greu sau parcă nu-ți ajunge aerul, dar că nu poți nici să plângi, nici să râzi. Simți un fel de…whatever, nu-mi pasă dacă se întâmplă X sau Y, mi-e indiferent. O stagnare, un blocaj, ca o energie care s-a încâlcit undeva prin corp și nu-și mai găsește ieșirea.

Am constatat într-o zi că efectiv îmi era totuna și dacă ieșeam sau nu din starea aia de nepăsare. Curios totuși, am decis fără să mă gândesc prea mult că vreau să fac niște aerobic, HIIT (High Intensity Training) mai exact. Nu mai făcusem de o mie de ani niciun fel de mișcare fizică, nu mai aveam nici motivație, nici timp (nu mai era o prioritate pentru mine) să mai fac orice. Și știi și tu: cu cât amâni un lucru, cu atât mai greu îți este să te reapuci.

Au urmat 40 de minute de pompat sângele în vene, timp în care heart rate-ul de la ceas mă fura oricum, că eu gâfâiam ca purcică pe care o obligă careva să alerge pe scări și ceasul îmi arăta un HR de plimbare în parc – cu inspirat profund și mai ales expirat brusc, cu mișcat mușchi, articulații, cu transpirat și zgâlțâit de membre, când am observat că-mi dădusem shut down la creier; eu doar imitam mișcările corpului tipei de pe Youtube.

După partea de stretching am simțit în final să mă așez pe saltea, să-mi mulțumesc pentru că mi-am îngăduit aceste 40 de minute, pentru că în sfârșit mi-am amintit că sunt un corp, că sunt un sistem corp-minte-suflet și trebuie să am grijă de el ca un întreg. Unul nu poate performa fără legătura sănătoasă cu celelalte două.

În acel moment am simțit cum s-a deblocat ceva în mine. Și pentru că mi-am dat voie să simt fără să le mai țin ca un nod în gât, au început să-mi țâșnească lacrimi de recunoștință și bucurie. Am simțit cum s-a spart în bucăți o durere și am început să o eliberez. Am reînceput să simt cum curge energia, căldura în mine și starea mea se schimbă.

Da, am învățat încă o dată că mișcarea corpului te poate face să eliberezi, să deblochezi energia stagnantă. Te ajută să-ți concentrezi atenția asupra corpului și să uiți de minte, de gânduri, de procese, de raționalizări și inhibări.

Deblochezi emoții și așa reușești să le vezi, să stai cu ele, să le prelucrezi și apoi să le dai drumul.

Poate că-ți este greu, dar caută și tu acel sentiment de apreciere pentru cea care ai fost în anii de până acum. Mulțumește-ți pentru anul care a trecut, multumește-ți și fii recunoscătoare pentru că ai trecut prin atât de multe dureri, suferințe, zile inconfortabile, cu ups and downs, schimbări, ajustări, perioade negre sau gri, însă de fiecare dată ai găsit puterea, ai găsit determinarea și motivația de a te ridica din nou și de a merge mai departe. Ți-ai șters lacrimile de fiecare dată și ți-ai promis că vei schimba ceva în viața ta, ți-ai spus că e momentul să fii altfel decât te știe lumea, te-ai decis că pe zi ce trece îți vei da voie să te descoperi cum ești TU de fapt și ți-ai promis că vei fi TU, vei fi autentică, îți vei fi loială ție și numai ție și vei fi o învingătoare, îți vei reașeza liniștea și pacea în suflet și vei fi bine no matter what!

Ți-ai asumat că vei renunța la ziduri, la măști, la superficialitate, la drame, la victimizare, critică și judecată față de tine și de cei din jurul tău, la tot ce nu-ți mai folosește!

Fii recunoscătoare că tot focul prin care ai trecut te-a făcut să devii TU, cea de azi, transformată în cea mai bună variantă a ta. Și nu vei mai renunța niciodată la tine, pentru că astăzi ți-ai dat seama că ai deja în tine tot ce ai nevoie ca să trăiești așa cum îți dorești, așa cum meriți!

Ai DEJA în tine iubire, lumină, bucurie! Toți ne naștem cu ele deja în noi, doar că în timp le-ai îngropat sub programele cu care te-au încărcat de la naștere părinții, bunicii, societatea, sub fațete ale ego-ului propriu, superficialități și măști, sub grijile, alegerile sau compromisurile pe care le faci zi de zi deși nu-ți plac, sau pur și simplu nu te mai asculți, nu te mai auzi și uiți de ce ai venit pe acest Pământ.

Ești într-o goană continuă după ceva, când de fapt nu-ți trebuie nimic!

În fond cauți fericire, cauți iubire, cauți să te simți bine cu cineva, conexiune, acceptare! Însă, dacă ai vedea și ai fi conștientă de ceea ce ești în inima ta și ai fi dispusă să împărtășești totul și în exterior, ai vedea că lumea e un loc sigur, că lumea zâmbește, creează, se joacă, iubește! Ai vedea că de fapt lumea e un loc primitor, că poți lega prietenii frumoase, că-ți apar oportunități atunci când ai nevoie, că ești liberă să te manifești, să trăiești! Ai vedea că nimeni nu e împotriva ta, ci chiar te susțin, îți deschid o ușă și-ti vorbesc blând.

Lumea e într-adevăr așa cum îți dai voie să o vezi și să o simți!

Nu mă crede pe cuvânt! Experimentează! 🙂

Te iubesc!

Te respect!

Te accept!

Te imbrățișez!