Dacă e ceva ce caut la un oraș în mod special sunt locurile de belvedere, un deal, o clădire mai înaltă, un loc de unde poți privi un apus / răsărit sau orașul în sine. Așa că Templul lui Debod urma să ne ofere un spectacol incredibil, un apus atât de fain colorat, cum niciun pictor, niciun aparat de fotografiat n-ar putea vreodată să-i surprindă esența.

Mergând pe jos, pe măsură ce ne apropiam de locație am constatat că aveam aceeași țintă cu alți 1000 de turiști și străduțele deveneau parcă din ce în ce mai neîncăpătoare. Pe de altă parte, am fost bucuroasă în inima mea că toți acești oameni apreciază și vor să se bucure de spectacolul naturii la apus. Puteau fi oriunde în altă parte, dar au ales apusul.

Ajungem. Mă uit la soare, care începea să apună, mă uit în jur, plin de lume, nu vedeai mai nimic. Mă uit pe telefon – întâi pe Maps – locația era bună. Mai ridic o dată ochii spre soare. Din nou pe ecran. Mă uit pe poza cu templul la apus. Nu bătea cu realitatea. Ceva era în neregulă. Nu vedeam nicio construcție care să semene cu ce mi-a „promis” poza din Google.

Reușesc să mai fac niște pași și găsesc totuși zidurile din fotografie. Îmi dau seama că aceea era făcută vara, din moment ce soarele apunea în dreapta templului și era mai spectaculoasă pentru că fântâna era umplută cu apă și templul se reflecta în ea. Și probabil că oamenii din cadru au fost photoshopați ca să nu apară în peisaj : ))

Am început să râd când mi-am văzut din exterior fața mirată, reacția surprinzătoare cu o ușoară dezamăgire, mai ales că oricât ai fi încercat să surprinzi un cadru cu templul și culorile apusului, nu avea cum să nu iasă în poză cel puțin 10 oameni :)))  însă tot atunci am realizat ce ușor de manipulat suntem și cum putem ajunge să fim dezamăgiți doar pentru că NOI ne-am creat o anumită așteptare.

Așa că, data viitoare când te vei surprinde că ești dezamăgit de cineva, de o situație, întreabă-te dacă nu cumva de vină sunt așteptările pe care TU singur ți le-ai creat!

Coborând la vale spre străzile pline de forfota serii, începuse din nou să se audă o chitară, o melodie, un zumzăit de conversații și să miroase a mâncare, iar mie mi-a zburat gândul la churros cu ciocolată caldă.

Noroc de programul prelungit al Ciocolateriei 1902, că oricât de aglomerat ar fi mereu, în 3 zile tot reușești să treci pe acolo să-ți faci de cap 😀

• Am vizitat Muzeul Naval și Muzeul de iluzii optice. La al doilea accesul a trebui să fie pe bază de programare, așa că ne-am rezervat loc mai pe seară, iar faptul că băusem deja un mezcal (băutură specifică zonei, un fel de țuică de agave 😀 ) a făcut ca toate iluziile să fie puțin mai fun decât erau probabil în realitate : ))

• Apropo de băuturi alcoolice, poate e util de știut că după ora 10 seara nu se mai comercializează în supermarketuri.

• Sâmbătă dimineață am nimerit fix pe o străduță foarte lungă transformată în piață cu tarabe de-o parte și de alta. Ce mi-a plăcut e că nu era gălăgie deși era foarte aglomerată, nu te deranjau mirosuri și muzica dată tare, negustorii erau chill, își vindeau marfa cu bucurie, diversitatea era fantastică, de la antichități, piele si produse din piele, obiecte de artă, handmade, haine și papuci, plăci de pickup, săpunuri și bețișoare parfumate, tablouri până la flori și tot ce-ți mai trece prin cap.

• Cu 5 euro poți urca la rooftop bar Azotea del Circulo, unde te poți bucura de un cocktail, de priveliștea orașului și de lumina apusului care schimbă culorile cerului de după-amiază.

Madrid mi-a plăcut enorm, nu seamănă cu nimic din ce am mai văzut și e foarte diferit și de Barcelona!

Devine o experiență senzorială cand îți permiți să umbli pe toate străduțele, să te uiți la fețele oamenilor, mulți dintre ei binedispuși, să-i auzi cum vorbesc spaniola atât de elegant, să privești cu admirație detaliile de pe clădirile care te poartă înapoi în timp, să surprinzi luminile și culorile care îl animă.

Să-i asculți pulsul, muzica ce se aude în surdină, freamătul neîncetat al pașilor pe străzi – zi și noapte!

E un oraș viu, care îți arată ce înseamnă să trăiești, să te bucuri, să simți, să cânți, să dansezi, să iubești, să fii nostalgic, să uiți de vârstă și de neajunsuri, să accepți totul așa cum e dat să fie, să experimentezi, să fii curios, să îndrăznești, să râzi, să ai energie!

It’s the city that never sleeps!

E seara din nou, urc în avionul de întoarcere. N-am somn, nu mă simt obosită. Jubilez de fericire și parcă toată energia și freamătul orașului mi-au rămas în sânge. Privesc timp de aproape 4 ore pe geamul avionului către luminițele orașelor de jos și-mi dau seama că au un efect meditativ-terapeutic. Fiind noaptea, mereu le-am asemănat cu bucățile de cărbune încins rămase după un foc la cort. Licăresc și-ți încălzesc parcă retina și sufletul, îți relaxează creierul, făcându-te să intri într-o stare de ușoară hipnoză.

Atunci am realizat că nimic din toate astea n-aș fi aflat, văzut, simțit dacă n-aș fi cumpărat biletele!

Când a fost ultima dată când ai investit energie ca să fii cu un pas mai aproape de visul tău?