They say it’s the best time of the year :) yeah, depinde și în ce mood te găsește : ))

Vine decembrie – vine Moș Nicolae, vine Crăciunul, Revelionul, poate mai ai și niște aniversări ale unor persoane importante din viața ta și te simți copleșit. Știi că trebuie să faci shopping, să faci liste peste liste, să comanzi diferite chestii online, ai și un job, poate și copii acasă care te-ar dori odihnită, mai dai și de traficul îngrozitor de aglomerat. Oricum, de semnificația reală a acestei Sărbători puțină lume își mai amintește!

Totul necesită resurse: energie, timp și bani. Și tu poate că n-ai de niciunele : ))

Capul îți e plin de idei, de liste to do, de cumpărături, planuri, proiecte ce trebuie finalizate, mănânci pe fugă, dacă îți mai amintești să mănânci, intri în freamătul ăsta general de dinaintea Sărbătorilor, trebuie să pregătești și bradul de Crăciun, să-i faci fursecuri Moșului (asta-i partea mai distractivă zic eu), de parcă zilele intră brusc în sac și după sărbători nu va mai fi viață! Nu vei mai putea face curat, nu va mai exista mâncare și totul trebuie facut ACUM!!

La cealaltă extremă îi mai aud pe unii cum amână niște chestiuni urgente legate de sănătate zicându-și: “ah, da, o sa merg, dar de-acum să treacă ele și Sărbătorile”…(și suntem eventual la mijloc de noiembrie) Mor când aud!! Nu mă pot abține să nu dau ochii peste cap :))

Și totuși, te-ntrebi: De unde să încep??

Pentru mine e o perioada destul de încărcată – atât emoțional cât și din punct de vedere al task-urilor pe care oricum trebuie să le duc la bun sfârșit. Și crede-mă, încerc să-mi reduc considerabil lista asta de “TO DO”, doar pentru că vin Sărbătorile. Ele n-au decât să vină, eu voi fi în fața bradului cu un ceai în mână, ascultând Magic FM și le voi aștepta. Asta dacă am reușit să fac bradul :)) da da, te și aud – dar cum? dar tradiția??

Zi-mi și mie: ce ți se pare mai important și de real ajutor pentru corpul și psihicul tău și apoi și pentru cei din jurul tău? Să ajungi în prima zi de Crăciun terminată de puteri, să nu știi de unde vii și unde vrei să mergi, să fii un pachet de nervi că al treilea cozonac ți s-a ars și maioneza s-a tăiat, să nu fii în stare să te bucuri că ai liber 2 zile, sau să fii odihnită, liniștită, mulțumită că ai făcut fix cât ai putut și a ieșit exact cum a ieșit?

Și așa ai timp să ieși la o plimbare să simți cum îți cad fulgii de zăpadă pe vârful nasului, ai timp să te oprești să savurezi un pahar de vin fiert, te poți întâlni cu prietenii sau familia și să fii prezent în conversații și să te bucuri că v-ați întâlnit sau poți să alegi să stai pe canapea sub o pătură pufoasă și să te uiți la un film preferat, orice îți face ție plăcere.

Întreabă-te: ce ai de demonstrat? Cui ? ești într-o competiție? Cu cine? pe cine vrei să impresionezi cu abilitățile tale de gospodină? Se merită dacă câștigi? Cui alegi să faci pe plac? Te alegi pe tine sau pe rudele tale?

Eu m-am ales pe mine încă din ultima zi de noiembrie și am reușit să fac un citybreak în Londra. M-am bucurat de călătorie în sine, de reîntâlnirea cu verișoara mea preferată, de interacțiunea dintre copiii noștri, de gogoșile cu custard cream de la Sainsbury’s (inclusiv de faptul că verișoara mea și soțul ei au ținut minte de acum 5 ani că sunt preferatele mele și mă asteptau deja cu o pungă :)) they are the best!

M-am bucurat că am redescoperit ce înseamnă viața de oraș aglomerat – la metrou și pe străzi mi s-a părut de fiecare dată când am mers ca londonezii au un mers specific – grăbit și țintit. Și m-am surprins că, deși voiam să mă plimb în ritmul meu, că doar eram în vacanță, nu mă puteam abține să nu le împrumut pasul și ritmul chiar dacă eu poate nu aveam în cap destinația 🙂

Mi-a placut să mă plimb printre casele cu specific britanic, mirosul scării de bloc (da, am avut un flashback din alte scări de bloc din UK, din case făcute în același stil – mirosul e fix la fel, de mocheta, de vopsea, nu știu), să observ curțile și să mai văd tot felul de ciudățenii pe care oamenii și le postează / agață prin curte, ușile lor colorate cu gard minimalist (doar de intenție pus – aș zice :)).

M-am îndrăgostit de clădirile lor de cărămidă, de arhitectura și de stilul industrial pe alocuri – very impressed de Battersea Power Station – o fostă centrală termică transformată în centru comercial, deschisă chiar anul ăsta. Mi s-a părut o cladire atât de impunătoare, simetrică, imensă, simplist decorată, dar de efect. Cum au păstrat pe alocuri zidăria și piese originale din fosta clădire și ce mișto au îmbinat vechiul cu noul, cu elemente moderne și Art Deco care îi dau o eleganță clasic industrială, londoneză 🙂 Mai ales că am prins și perioada Crăciunului, cu luminițe sclipitoare și brazi împodobiți delicat – nu mă puteam opri din contemplare și uimire. I really loved it!

În orice caz, dacă ajungi acolo, cred că se merită să urci și cu Lift 109 în vârful unuia dintre cele 4 hornuri – pariu că e o priveliște bestială! Din păcate noi n-am mai apucat.

Și cum peisajul tipic londonez nu e complet dacă nu te plouă o bucată de vreme, m-am bucurat și de vremea lor specifică, nasoală, așa cum e ea : )) dar parcă te mai încălzește puțin când ții în mână o cană de cappuccino – la cafea nu-s ei experți, dar a mers :))

După vreo oră de legănat ușor cu trenul ca să ajungem în centrul Londrei am coborât în forfota orașului și ca să ne adăpostim de frig am intrat în Science Museum – am mers la pont: intrare gratuită, mâncare la interior și cireașa de pe tort – loc de joacă! Ce poți să-ți dorești mai mult când călătorești cu copii mici? 😀

Eric a fost foarte încântat de toate secțiunile – Spațiu, Mijloace de transport, Medicină, Matematică, Inginerie, mai au și unele părți interactive pe care merită să le încerci. Pe mine m-a atras în mod special o machetă a unui spital făcută atât de meticulos! Creepy and cool at the same time 😀

Pentru copiii sub 5 ani sunt special făcute secțiunile Pattern Pod și The Garden . Needless to say că Eric s-a duc direct să se bălăcească în „fluviul” pe care se plimbau bărcuțele, apoi am făcut împreună un zid din cărămizi englezești 🙂

N-am să uit cum la ieșirea din muzeu cerul avea culoarea aia palidă de apus de iarna și abia se vedea de după clădirile înalte, străzile erau mai aglomerate decât în prima parte a zilei și, așteptând la un semafor (nu neapărat să se facă verde, că acolo parcă toți traversează indiferent de culoare) am simțit un miros cald și dulce de caramel. Mă uit în spate ca vrăjită – cineva facea la o tarabă nuts and almonds în caramel. Dar se făcuse verde și am luat-o din loc 🙂

Înapoi spre tren, scări, coboară, urcă, uită-te la hartă, identifică traseul, scanează cardul, se deschid portițele, grăbește pasul să nu-ți prindă rucsacul, așteaptă, urcă în tren, așează-te. Phiu!!

Răsuflu și mă bucur din nou de priveliște – trenul trece în graba lui peste nivelul clădirilor, sus, jos, face o curbă, vezi oamenii la birouri în clădirile de sticlă, analizezi cearceaful de pe patul încă nefăcut al unui hotel, vezi un domn cum abia-și ține câinele de rasă în lesă, o tipă cu căști pe urechi poartă un pocho călduros și interesant, treci deasupra zecilor de hornuri grupate câte 6 de la blocurile cu 3-4 etaje și te-ntrebi dacă toate-s funcționale și ochiul deja s-a obișnuit cu fundalul de cărămizi specifice 🙂

Te afunzi în scaun și de la căldură îți vine să adormi, însă totul nu durează decât câteva minute, că-i auzi vocea celui mic: „mama, vreau ceva bun!” :))